COMUNICAT DE PRESĂ

privind organizarea celei de-a treia ediții a competiției “CUPA PRIMĂVERII”

Cluburile A.C.S. Steaua Rangers și C.S.S. Triumf București, în parteneriat cu Fundația Ion Tiriac și Federația de Română de Hochei pe Gheață, organizează, în perioada 11-12 iunie 2022, la Telekom Arena, cea de-a treia ediție a competiției “Cupa Primăverii” dedicată echipelor de hochei pe gheață U14.

Acest eveniment celebrează încheierea unei etape în viața sportivă a hocheiștilor veterani ai acestei categorii de vârstă, fiind ultima competiție de copii la care iau parte, urmând ca din sezonul viitor să facă un prim pas în sportul de performanță de nivel înalt prin participarea la competițiile oficiale organizate de federația de resort, respectiv campionatele naționale de juniori (U16).

Sportivii echipei de seniori ACS Steaua Rangers, idoli ai iubitorilor acestui sport, vor fi alaturi de participanți, pentru a-i susține și incuraja pe toată perioada competiției. 

Cu această ocazie, cei aproximativ 120 de hocheiști ai celor opt echipe participante din cadrul cluburilor A.C.S. Steaua Rangers București, C.S.S. Triumf București, Allianz Țiriac, A.C.S. Olimpia Ploiești, C.S.M. Dunarea Galați  și C.S. Târgu Mureș, animați de dorința de a câstiga marele trofeu “Cupa Primăverii”, iși vor pune în valoare toate abilitățile sportive dobândite sub atenta îndrumare a unora dintre cei mai dedicați și profesioniști antrenori.

Competiția se va desfășura în cadrul a doua grupe, iar finala va fi jucată de către câștigătorii celor două grupe, duminică, 12.06.2022, începând cu ora 16:00.

Cu ajutorul sponsorilor noștri – Baneasa, Kaufland, Cyber Security, The One, Ana Hotels, Sheraton, Husqvarna, Kafune, La Fantana, FTD Food & Drinks, Serus Auto, Aquila, Elgeka Ferfelis, Editura Literaaceastă competiție este organizată la standarde ridicate, fiind asigurate facilitatile necesare pentru ca atât sportivii, antrenorii, arbitrii, cât și susținătorii acestora să beneficieze de un climat plăcut și agreabil. De asemenea, cupele, diplomele, medaliile și premiile vor fi oferite tot de către sponsori.

Hocheiul pe gheață este unul dintre cele mai frumoase sporturi de echipa, care, pe lângă beneficiile pentru sănătate aduse practicanților, te atrage printr-un splendid spectacol pe gheață. MC-ul, DJ-ul și majoretele vor contribui la crearea unei atmosfere de neuitat.

Mai multe detalii despre eveniment, inclusiv programul meciurilor, sunt postate pe pagina oficială a competiției www.cupaprimaverii.ro și pe canalele de social media.

Mulțumim sponsorilor – Baneasa, Kaufland, Cyber Security, The One, Ana Hotels, Sheraton, Husqvarna, Kafune, La Fantana, FTD Food & Drinks, Serus Auto, Aquila, Elgeka Ferfelis, Editura Litera și partenerilor- Fundatia Ion Tiriac si Federatia de Hochei pe Gheata.

A.C.S. Steaua Rangers

Bucuresti C.S.S. Triumf Bucuresti